SCANDAL în Elveția, după ce Federer a fost surprins în TANDREȚURI cu o jurnalistă (FOTO, VIDEO)

SCANDAL în Elveția, după ce Federer a fost surprins în TANDREȚURI cu o jurnalistă (FOTO, VIDEO)

Deși Roger Federer a cucerit trofeul la Australian Open, în urma victoriei cu 6-2, 6-7, 6-3, 3-6, 6-1 din finala cu Marin Cilic, marele campion s-a trezit în mijlocul unui adevărat scandal.

Un moment surprins după ceremonia de premiere de la Melbourne a născut vii controverse în Elveția.

O prezentatoare a televiziunii SRF l-a felicitat într-o manieră afectuoasă pe campionul elvețian, care este însurat și are și patru copii (două perechi de gemeni).

Jurnalista Denise Langenegger a fost acuzată că a încălcat regulile jurnalismului după ce l-a îmbrăţişat călduros pe Federer, iar apoi l-a mângâiat pe piept pe tenismen, momentul fiind catalogat de presa elveţiană ca fiind unul exagerat de tandru, scrie prosport.ro.

Prezentatoarea şi-a scuzat ulterior comportamentul: „Cu toţii am fost cuprinşi de emoţie după finală. Am fost atât de fericită pentru Roger, încât am reacţionat mai mult ca o persoană normală decât ca o jurnalistă. Pregăteam un interviu live, într-un loc în care era foarte multă agitaţie. A fost o situaţie excepţională, plină de emoţie, dar e drept că nu am păstrat distanţa jurnalistică. Greşeala îmi aparţine”.

SCANDAL în Elveția, după ce Federer a fost surprins în TANDREȚURI cu o jurnalistă

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:25 - Autospecială de poliție aflată în misiune, implicată într-un accident în București. O polițistă a fost rănită
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)