Eveniment - 28 nov, 13:23
Mircea Lucescu revine la Şahtior Donețk. După o pauză de 50 de zile, antrenorul român a primit acceptul medicilor de a se întoarce la antrenamentele echipei.
Duminică, Mircea Lucescu se va întâlni cu fotbaliştii săi în Antalya, acolo unde va prelua comanda echipei în ultimul cantonament.
În Turcia, echipa Şahtior are programate 4 meciuri amicale, iar primul dintre acestea va fi chiar contra echipei Rapid Bucureşti, antrenată de fiul său, Răzvan Lucescu.
Mircea Lucescu a ratat o bună parte din perioada de pregătire a echipei Șahtior din cauza unui accident rutier pe care l-a provocat în Bucureşti la începutul anului.