Daniel Zamfir, REACȚIE, după EXECUȚIA din PNL: "S-a vrut CAPUL MEU, Orban îl are"

Daniel Zamfir, REACȚIE, după EXECUȚIA din PNL: "S-a vrut CAPUL MEU, Orban îl are"

Senatorul PNL, Daniel Zamfir, a reacționat după excluderea sa de la conducerea Comisiei Economice din Senat, precizând că această decizie este una politică. Potrivit demnitarului toți colegii i-au lăudat activitatea în fruntea Comisiei Economice, dar președintele PNL i-a vrut capul și acum îl are.

”Îmi dorește capul pentru că probabil i l-a cerut cineva sau probabil se gândește că activitatea mea de la partid dăunează partidului. După cum știți, duminică, la grupurile parlamentare reunite am solicitat președintelui partidului o discuție sinceră în care să îmi spună care sunt elementele de deviaționism de la linia partidului dacă i se părea că am deviat de la linia partidului, era firesc să mă cheme, să îmi spună ce greșesc, să mă pot îndrepta ori lucrurile astea domnul Orban le-a făcut sistematic. A doua oară îmi spune că ne vom despărți, fără să-mi spună și de ce s-a vrut capul lui Zamfir, domnul Orban îl are, dar să știți că eu sunt o nucă tare”, a declarat Daniel Zamfir, la Parlament.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:23 - Diana Stoica: Klaus Iohannis nu adună voturi nici pentru o asociație de proprietari în momentul de față. Un om ca el își dorește tot (VIDEO)
22:03 - De unde a luat naștere expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”? Această vorbă pune în dificultate mulți români
21:59 - Iulian Paraschiv, despre eventuala candidatură a lui Iohannis la parlamentare: Legile în România și în alte state cu sisteme democratice nu pot fi făcute în favoarea sau în defavoarea unei singure persoane (VIDEO)
21:47 - Lucian Lungoci (PSD): Refuzat la export, Klaus Iohannis îi obligă pe cei de la PNL să-i găsească un serviciu în România. Are o pensie frumoasă, iar acum îi trebuie și un serviciu (VIDEO)
21:36 - Adrian Cozma, despre Klaus Iohannis: Cred că e bine să revină în PNL. Președintele României, mai ales în primul mandat, a fost o locomotivă pentru PNL (VIDEO)
21:30 - Un român venit în vacanță în Franța a avut parte de un sfârșit tragic. Bărbatul a căzut de pe o stâncă în Coasta de Azur
21:27 - Doctorița din Suceava, care a luat mită de 280 de ori de la bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare. Câți ani va sta în pușcărie
21:17 - Ambasadorul României la ONU: Acțiunile Rusiei față de centralele nucleare civile ucrainene rămân profund îngrijorătoare. Acestea cresc gradul de risc al unui accident sau incident nuclear
21:16 - Ce sunt nevoiți să facă românii, urgent, dacă vor primi mesaje RO-Alert, că trebuie să evacueze locuințele în cazul unor viituri. Ce anume trebuie să conțină „bagajul de urgență”
21:02 - Care sunt cele două ingrediente secrete pe care bucătăresele din Maramureș le pun în murături? Trucul pentru murături delicioase