Deputatul PNL Ludovic Orban a calificat discursul Victor Ponta de la investirea Guvernului Ungureanu drept „jenant”, el recomandându-I președintelui PSD să se gândească bine în ce tabără se află.
„Discursul lui Ponta a fost jenant pentru un lider al opoziției. În niciun caz nu a reprezentat starea de spirit a opoziției și a populației, căreia i-a ajuns cuțitul la os”, a declarat Orban, sfătuindu-l totodată pe liderul PSD să se gândească în ce tabără se află.
Potrivit deputatului PNL, unul din motivele pentru care s-a exprimat împotriva alianței cu PSD este acela că în fruntea PSD se află o grupare care a negociat în secret cu Traian Băsescu guvernul PSD-PD.
„Sper ca PSD să își regăsească atitudinea corectă de lipsă a oricărei disponibilități de compromise cu Băsescu”, a declarat deputatul PNL.
Joi, Victor Ponta a susținut, în plen, un discurs de 40 de minute, din care au lipsit accentele vehemente și care a lăsat să se înțeleagă că opoziția ar putea colabora cu actualul premier.