Ipoteză ȘOC: Motivul real pentru care au fost "EXECUTAȚI" Mihai Tudose și Ionuț Mișa. Rolul BĂNCILOR și al BNR

Ipoteză ȘOC: Motivul real pentru care au fost "EXECUTAȚI" Mihai Tudose și Ionuț Mișa. Rolul BĂNCILOR și al BNR

Lupta pentru putere în PSD și adversitatea dintre Liviu Dragnea și Mihai Tudose par să nu fie singurele motive pentru a fost debarcat fostul premier.

Retorica agresivă a lui Mihai Tudose, susținut de ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, împotriva băncilor și a Băncii Naționale a României (BNR), pe care le-au transformat în adevărați inamici publici, poate constitui un alt motiv cel puțin la fel de important pentru care cei doi au fost "executați".

Cel puțin așa susțin jurnaliștii de la Ziarul Financiar, care amintesc principalele derapaje ale celor doi în discursul public privind activitatea băncilor.

Potrivit acestora, declarațiile fostului premier, care a sugerat că băncile nu plătesc impozit pe profit, și că scot banii din ţară, atacând și Banca Centrală pe motiv că nu supraveghează suficient de bine piața bancară, susținut de ministrul Mișa, care a lăsat să se înţeleagă că băncile fac evaziune fiscală şi chiar se lasă cu dosare penale, nu au reușit decât să inflamezele spiritele, antagonizând şi mai mult o relaţie şi aşa dificilă, între bănci şi societate.

Sursa citată amintește și că, în toamna anului trecut, când ROBOR a început să crească, Mihai Tudose a declarat ironic că guvernatorul BNR Mugur Isărescu este în vacanţă.

Mai mult decât atât, Ionuţ Mişa, trimis de premierul Tudose, a dat buzna la o şedinţă a Consiliului de Administraţie al BNR, eveniment nemaiîntâlnit. Deşi acestă posibilitate este prevăzută de legea BNR, ministrul finanţelor putând participa ca observator la şedinţele Consiliului de Administraţie, niciun ministru de finanţe nu a apelat la această procedură, putând fi interpretată ca o formă de interferenţă în independenţa băncii centrale faţă de guvern, notează sursa citată.

Chiar și creşterea cursului euro-leu de la sfârșitul anului trecut, i-a dat din nou un bun motiv premierului Tudose să trimită alte săgeți în direcția Băncii Centrale și să întrebe public ce face BNR.

Pieţele financiare au început să penalizeze aceste ieşiri ale lui Mihai Tudose, ceea ce a pus BNR în situaţia, pentru prima dată în 27 de ani, să ceară public o întâlnire cu acesta, întâlnire care nu a mai avut loc, în urma demisiei premierului.

Evident că nu toată lumea a fost încântată de acest discurs a la Robin Hood al fostului premier, în contextul în care băncile sunt principalii finanţatori ai bugetului de stat, ai economiei României, ai companiilor private şi ai instituţiilor de stat.

Mai mult decât atât, Tudose şi Mişa par să fiuitat că băncile sunt principalii finanţatori ai consiliilor judeţene şi ai primăriilor, notează cei de la ZF, arătând că într-un judeţ, după şeful consiliului judeţean, după cei mai puternici primari, după şeful poliţiei şi al ANAF, urmează ca putere directorii locali ai băncilor.

Toate acestea în contextul în care în CEx-ul PSD sunt mulţi şefi de consilii judeţene, cu putere mare, care au în spate şi puterea locală a unor bănci.

În plus, prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, care are ca responsbilitate directă curăţarea bilanţurilor băncilor prin vânzarea creditelor neperformante – subiectul de care s-a legat ministrul Mișa – pare să aibă în continuare o influență foarte mare în PSD.

Astfel că, deși au fost în funcţie când România a avut o perioadă economică excepţională şi nu s-au înregistrat derapaje macro importante, premierul Tudose şi ministrul Finanţelor au fost "executaţi" la prima ocazie, fără drept de apel, concluzionează sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`