Venezuela a interzis partidele de opoziție la alegerile prezidențiale din 30 aprilie, stârnind criticile Uniunii Europene (UE).
Șefa diplomației europene, Frederica Mogherini, a susținut că situația din Venezuela reprezintă „ o încălcare gravă a principiului alegerilor echitabile", potrivit Mediafax.
Morghini a explicat: "În ceea ce priveşte recenta decizie de a organiza alegeri prezidenţiale, luată de Adunarea Naţională Constituantă – nerecunoscută de UE, regretăm profund faptul că a fost luată în afara sferei dialogului naţional. Alegerile ar trebui să se bazeze pe un calendar electoral viabil, convenit în contextul dialogului naţional cu toţi actorii relevanţi şi partidele politice, care ar trebui să-şi asume responsabilităţile. Respectarea condiţiilor egale, corecte şi transparente de participare, inclusiv ridicarea interdicţiilor asupra oponenţilor politici, o structură echilibrată a Consiliului Electoral Naţional şi existenţa unor garanţii suficiente cu observare internaţională independentă, reprezintă singura modalitate de a reconstrui încrederea poporului venezuelean în procesul electoral şi de a evita polarizarea. În acest context, UE regretă, de asemenea, decizia recentă a Curţii Supreme de a exclude MUD (n.a. – coaliţia de opoziţie) din alegerile prezidenţiale, ceea ce reprezintă o încălcare nouă şi gravă a principiului alegerilor echitabile".
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate a anunțat că Blocul comunitar este pregătit să ia măsurile potrivite.