Politică - 18 nov, 21:59
Președintele PSD Liviu Dragnea și premierul desemnat Viorica Dăncilă vor avea marți o întâlnire cu reprezentanții UDMR. Discuțiile ar urma să aibă loc la ora 13, potrivit Știripesurse.ro.
Liderul social-democraților a precizat luni încă nu a discutat cu reprezentanții Uniunii și că nu face nimănui invitații la televizor.
"Eu nu fac invitaţii la televizor nimănui, cu atât mai puţin UDMR-ului pentru care am un mare respect ca şi partener serios de dialog şi de colaborare în Parlament. Eu n-am avut nicio discuţie cu UDMR până acum, deci nu am ce să comentez aici", a spus Dragnea după ședința CEx al PSD.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a spus luni că ar fi oportun că cooptarea UDMR la guvernare.