Fostul director al Serviciului Român de Protecție și Pază (SPP), Dumitru Iliescu, a lansat un atac dur la adresa mai multor șefi din Serviciul Român de Informații (SRI). Acesta susține că directorului SRI, generalul de brigadă Adrian Ciocîrlan, face parte din "statul paralel" și colaborează cu anumite persoane pentru soluționarea "corespunzătoare" a unor probleme din justiție.
"Domnul general Ciocârlan face parte și domnia sa din Statul Paralel, colaborând intens cu domnii Maior, Coldea și Dumbrava în soluționarea „corespunzătoare” a problemelor din câmpul tactic numit JUSTIȚIE. (…) Am suficiente probe să demonstrez cele afirmate, și mă gandesc serios să sesizez cu ele și Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, mai ales că mi s-a cofirmat de la cel mai inalt nivel al structurilor de comandă ale Serviciului corectitudinea acestor informații… Ce bine ar fi dacă între oamenii politici ar exista la fel de bună colaborarea ca între ZBURĂTOARE (cucuvele, ciocârlani, pupăzoi…)!!!”, a scris, pe Facebook, Dumitru Iliescu.
Acesta plusează și vine cu acuzații și la adresa prim-adjunctului Răzvan Ionescu, susținând că a avut o întâlnire cu Florian Coldea, fost prim-adjunct SRI, cel din urmă cerând să producă probe împotriva sa. Solicitarea ar fi venit de la Kovesi, în timp ce șeful SRI, Eduard Hellvig, nu ar fi știut de întâlnire.
"Este anormal ca și adjunctul directorului SRI, domnul general Adrian Ciocârlan, să participe la acea intalnire cu domnul Coldea, și să-i dea asigurări acestuia că va lua măsuri în sensul celor solicitate de Coldea! Mai mult, domnul Ciocârlan a dispus deja măsuri în acest sens. Dacă nu știați, domnul general Ciocârlan este adjunctul directorului SRI, și șef al Departamentului Tehnic. Au invitat la ei mai multi ofițeri, printre care și un general în rezervă, fost șef al Direcției Logistice, care mă cunoaște foarte bine, și căruia i-au cerut să le dea elemente compromițatoare la adresa mea. Singurul meu regret este că acesta nu a venit să-mi spună, deși eu il apreciez și îl stimez mult! Așa cum l-am apreciat și îl apreciez și pe domnul Hellvig, care sunt convins că va lua măsurile necesare ca domnul Coldea să nu mai comande acolo, deși este greu să destructurezi, într-o perioada relativ scurtă, ceea ce au construit alții în ani de zile”, a scris Dumitru Iliescu.