Angajații companiei naționale de transport aerian din Franța, Air France, au intrat în cea de-a patra zi de grevă. Se aasigură 65% din zborurile pe distanțe lungi și 75% din zborurile pe distanțe scurte.
Potrivit directorului executiv al Air France, citat de Bloomberg, Alexandre de Juniac, pierderilor companiei în cele patru zile de grevă se ridică la circa 10 milioane de euro.
Potrivit unei purtatoare de cuvânt a companiei, costurile suplimentare includ despagubirea pasagerilor și reprogramarea acestora. De asemenea, mii de pasageri care ar fi trebuit să călătorească saptâmana aceasta, au fost informați de schimbări, prin email sau mesaj telefonic.
Greva a fost generată de un proiect de lege trimis în senatul francez care pevedea ca personalul din aviatie să anunțe în cazul în care dorește să intre în grevă cu cel puțin două zile înainte.