Kendama este jucăria minune care i-a determinat pe copiii cu vârste mici și adolescenți deopotrivă să uite pentru ore bune de telefon și să își perfecționeze îndemânarea. Se spune că această jucărie a apărut inițial prin secolele XVII-XVIII în Franța, dar ea este considerată o jucărie de îndemnare de lemn tradițională japoneză, care s-a bucurat de popularitate mai întâi în rândul celor mici și ulterior chiar și în rândul adulților. Specialiștii susțin chiar că această jucărie provoacă dependență, însă, dacă stăm să ne gândim că cei mici ar putea fi dependenți de telefon, parcă i-am pune în mână o kendama care are și beneficii importante pentru sănătatea sa.
Aparent o jucărie simplă, Kendama este de fapt un joc de atenție, de coordonare, un joc de strategie care îți testează îndemânarea și te face să îți depășești limitele. Obiectivul principal al jocului de Kendama este să îți coordonezi corpul astfel încât să prinzi bila cu diversele părți ale mânerului. Trucurile sunt la început simple, însă ele devin pe parcurs din ce în ce mai complicate, iar în același timp îți este testată și coordonarea părții superioare a corpului cu cea inferioară. Cei care sunt specialiști în acest joc, susțin că mâinile sunt cele care execută trucurile, iar picioarele sunt cele care ajută la ridicarea sau coborârea bilei.
După cum spuneam, există zeci de mii de trucuri care pot fi realizate cu o Kendama, motiv pentru care joaca s-a transformat treptat într-o competiție mondială, dar și națională. În luna iunie a acestui an a avut loc cea de-a patra ediție a Campionatului Mondial de Kendama, desfășurat în Hatsukaichi, Japonia, locul în care s-a născut acest joc. Printre participanți s-au numărat și șase adolescenți români care au făcut spectacol cu această jucărie. Pe lângă Campionatul Mondial de Kendama sau competiția națională, există și adevărate tabere de kendama care îi ajută pe copii să cunoască alți pasionați de acest joc și să practice împreună noi trucuri.
Care sunt beneficiile kendamei pentru copii?
Părinții din întreaga lume își încurajează copii să ia în mână o kendama pentru copii și să înceapă să se joace cu ea. Până la urmă, o dependență de o kendama este mult mai bună decât o dependență de telefonul mobil sau de tabletă pentru că jocul cu kendama are numeroase beneficii pentru sănătatea lor. Printre aceste beneficii se numără: îmbunătățirea coordonării ochi-mână, îmbunătățirea îndemânării, practicarea echilibrului, îmbunătățirea reflexelor și exersarea abilităților strategice. În plus, se pare că cei care se joacă cu Kendama sunt mult mai răbdători, își îmbunătățesc considerabil capacitatea de a se concentra și de a lua decizii într-un timp mai scurt, sunt capabili să accepte mai ușor un eșec și au o viteză de reacție mai bună. Kendama pentru copii poate fi chiar și o tehnică de meditație pe care cei mici o practică de cele mai multe ori într-un mod involuntar. Odată cu stăpânirea trucurilor de Kendama, copii își întăresc și încrederea în forțele proprii, lucru extrem de important mai ales în etapa de dezvoltare. Chiar dacă pare un simplu joc, Kendama pentru copii necesită stabilirea unei anumite strategii, mai ales în cazurile în care ea se transformă dintr-un joc într-o participare la o competiție națională sau chiar mondială. Așa că, încurajează-ți și tu copilul să pună mâna pe o Kendama pentru copii și vei vedea că în scurt timp nu îl vei mai putea dezlipi de ea!