Ana Bogdan calcă pe urmele lui HALEP: SPULBERĂ tot la Australian Open (VIDEO)

Ana Bogdan calcă pe urmele lui HALEP: SPULBERĂ tot la Australian Open (VIDEO)

Ana Bogdan, locul 107 WTA, a obţinut cea mai importantă performanţă din carieră, calificarea în turul al treilea al unui grand slam, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3, pe Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 54 WTA, în manşa secundă a Australian Open.

Înaintea acestei ediţii a competiţiei de la Melbourne, Bogdan mai evoluase de cinci ori pe tabloul principal al unui "major", iar cea mai bună performanţă a ei a fost accederea în turul al doilea, de două ori la US Open şi o dată la Wimbledon, anunță News.ro.

Joi, Ana Bogdan s-a impus după două ore şi şase minute şi în urma acestui succes va ajunge pentru prima dată în Top 100 WTA.

Românca în vârstă de 25 de ani va evolua în manşa următoare cu americanca Madison Keys, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 17, sau cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 92 WTA.

Calificarea în manşa a treia este recompensată la Australian Open cu un premiu de 142.500 de dolari australieni (93.000 de euro) şi cu 130 de puncte WTA.

Bogdan este prima româncă în turul al treilea la Melbourne, la simplu. Doar Simona Halep mai poate ajunge în această fază, dacă va trece de jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard.

Ana Bogdan, calcă pe urmele lui HALEP: SPULBERĂ tot la Australian Open

#DIRECT_ONE_zlyzqy#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate
21:44 - Elena Lasconi: Sunt deschisă să dialoghez cu Nicușor Dan, dar nu avem fixată nicio întâlnire (VIDEO)