Dan Lungu candidează pentru președinția Uniunii Scriitorilor din România

Dan Lungu candidează pentru președinția Uniunii Scriitorilor din România

Scriitorul și politicianul Dan Lungu și-a depus candidatura la președinția Uniunii Scriitorilor din România.

Într-o postare pe Facebook, Lungu precizează că, dacă va fi numit în funcție, va soluționa prioritar conflictele din interiorul Uniunii.

“În opinia mea, viitorul președinte al USR trebuie să facă din rezolvarea acestei situații o prioritate. Mă gândesc la o rezolvare pe cale pașnică, prin dialog, care să nu ne expună, ca breaslă, mediatizării negative și deriziunii opiniei publice. Cu cât mai puține rufe în public, cu atât mai bine!

Prelungirea acestei stări de fapt face rău breslei în ansamblul său, Uniunii Scriitorilor ca organizație și întregii lumi culturale. Mai mult, prelungirea seriei de conflicte pune în pericol prestigiul și statutul scriitorului, precum și beneficiile financiare câștigate de-a lungul timpului de breasla noastră”, spune scriitorul.

Lungu susține că este recomandat la șefia Uniunii Scriitorilor de "toată experiența managerială și capitalul social acumulate până acum – ca inițiator al Club-ului 8, co-fondator al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), director al Muzeului Național al Literaturii Române Iași și, în prezent, membru în Comisia pentru cultură și media a Senatului României – mă vor ajuta deopotrivă să duc la bun sfârșit acest proiect de candidatură și să apăr cu succes drepturile obținute de breasla noastră de-a lungul timpului".

"În viziunea mea, USR este mai mult decât un sindicat sau o uniune a intereselor de breaslă, este un organism care contribuie la stimularea și protejarea creației libere. Nici caracteristicile individuale, nici sistemul politic și nici piața nu trebuie să condiționeze libertatea de creație. Atunci când USR acordă un ajutor social, văd în asta mai degrabă un mod de a proteja libertatea de creație – acesta e sensul fundamental al acțiunilor noastre. Pentru a crea condițiile creației libere, USR trebuie să fie o organizație tolerantă, iar pentru a fi eficientă trebuie să fie profesionistă", adaugă Dan Lungu.

CV-ul și programul de candidatură ale lui Dan Lungu le găsiți pe pagina sa de Facebook.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`