Noi informații cu privire la scandalul declanșat în Poliția Română! Într-un comunicat de presă remis B1 TV, Ministerul de Interne (MAI) precizează că a primit din partea IGPR în cursul zilei de luni, 15 ianuarie 2017, 3 seturi de documente.
Este vorba despre:
“1. Raportul înaintat vineri, 12 ianuarie 2017, de șeful Poliției Române premierului Mihai Tudose. Aspectele prezentate în acest raport vor fi analizate de Corpul de Control al MAI, care desfășoară o activitate de control la Inspectoratul General al Poliției Române.
2. Solicitarea de declanșare a cercetării prealabile pentru domnul chestor Voicu Mihai Marius și domnul chestor Nicu Dragoș-Orlando. Aceste cercetări urmează a se declanșa, conform legii și procedurilor interne.
3. Au fost primite 2 rapoarte ale domnului chestor Nicu Dragoș și domnului comisar șef Ștefan Marius, de încetare a împuternicirii pe funcțiile ocupate în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Precizăm că, spre deosebire de modul în care au fost prezentate public aceste rapoarte (ca fiind rapoarte de demisie), consecințele rapoartelor de încetare a împuternicirii sunt, conform legii, acelea că respectivii ofițeri vor reveni pe funcțiile de bază, ocupate în urma câștigării concursurilor, respectiv, funcții de adjunct în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.”
În ceea ce privește raportul aparținând șefului Poliției Capitalei, competența legală de a se pronunța pe acesta aparține conducerii MAI.
Potrivit MAI, față de raportul adjunctului, urmează să dispună conducerea Poliției Române, întrucât, potrivit legii, raporturile de serviciu ale acestuia sunt gestionate la nivelul acestei instituții.