Ungurii au făcut miting cu o FUNIE în fața ambasadei României (VIDEO)

Ungurii au făcut miting cu o FUNIE în fața ambasadei României (VIDEO)

Partidul Socialist Maghiar şi Jobbik au solicitat retragerea premierului român Mihai Tudose, deoarece acesta a declarat că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile din ținutul secuiesc, "toţi vor flutura lângă steag".

István Szávay, deputat Jobbik în Parlamentul ungar, a ţinut vineri o conferinţă de presă în faţa Ambasadei României de la Budapesta, având în mână un steag al ținutului secuiesc, iar la gât o funie, informează agenția de presă ungară MTI.

“Practic, i-a ameninţat cu moartea pe acei maghiari din Transilvania care luptă pentru autonomie. Acest caz demonstrează că România se pregăteşte cu cea mai întunecată şi primitivă propagandă şovinistă de celebrarea a 100 de ani de la “dezlipirea” Transilvaniei”, a spus István Szávay, având funia la gât, în semn de protest.

Ungurii au făcut miting cu o funie în fața ambasadei României

#DIRECT_ONE_rp64ze#

Politicianul a salutat faptul că cele trei partide maghiare din România au ajuns la un acord și au cerut autonomie pentru ținutul secuiesc. În schimb, a condamnat “competiţia barbară” care a început în rândul politicienilor români în privinţa condamnării evenimentului.

Deputatul a mai dat de înțeles că și Uniunea Europeană ar trebui să reacționeze față de afimarțiile lui Tudose. El a afirmat că un stat membru al Uniunii nu poate avea un prim-ministru care ameninţă cu moartea activiştii paşnici ai unei lupte pentru libertate.

Preşedintele Partidului Socialist Maghiar a emis și el un comunicat în care a susținut că un politician responsabil din Europa nu poate vorbi despre spânzurarea minorităţilor, fără să suporte consecințele. De aceea, Tudose trebuie să se retragă din spațiul public european.

"Mihai Tudose şi-a întors spatele valorilor comune (europene) jignindu-i pe toţi maghiarii şi pe toţi europenii", a afirmat liderul MSZP.

Partidul Jobbik i-a solicitat lui Mihai Tudose să-şi dea demisia de îndată din fruntea guvernului, iar guvernul de la Budapesta i-a cerut rechemarea ambasadorului ungar de la București până când “se vor trage consecinţele aşteptate”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină