ANUNŢ DE ULTIMĂ ORĂ al premierului britanic: Se va organiza un AL DOILEA REFERENDUM privind BREXITUL?

ANUNŢ DE ULTIMĂ ORĂ al premierului britanic: Se va organiza un AL DOILEA REFERENDUM privind BREXITUL?

Premierul britanic Theresa May a anunţat că nu se va convoca un al doilea referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană.

Anunţul vine după ce europarlamentarul Nigel Farange, un luptător pentru ieşirea din Uniunea Europeană, a afirmat că nu respinge organizarea unui al doilea referendumul privind Brexitul, fiind convins că tabară eurosceptică va câştiga pentru a doua oară, conform ştirileprotv.ro.

Nigel Farage a respins constant, în ultimele luni, speculaţiile unor opozanţi ai Brexitului, precum fostul premier laburist Tony Blair, potrivit cărora în cazul unui nou referendum alegătorii britanici şi-ar putea schimba opinia în legătură cu oportunitatea ieşirii ţării lor din UE.

Ideea unui al doilea referendum este susţinută şi de tabară celor în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, afirmând că la primul scrutin poporul britanic nu a fost destul de bine informat, iar acum opinia publică s-a schimbat.

În referendumul din iunie 2016 privind oportunitatea ieşirii din UE, 51,9% dintre britanici, ceea ce înseamnă 17,4 milioane de persoane, s-au pronunţat pentru Brexit, în timp ce 48,1% (16,1 milioane de persoane) au votat pentru rămânerea în interiorul blocului comunitar.

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se finalizeze pe 29 martie 2019, după terminarea negocierilor privind termenii "divorţului".

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:00 - Ministrul Veștea (PNL), întrebat dacă se menține coaliția cu PSD și după alegeri: „Eu sunt născut în aceeași zi cu Nostradamus și nu sunt în măsură să vă dau o astfel de soluție. Românii decid” (VIDEO)
22:30 - Arafat, despre ploile torențiale: Consecințele de până acum nu sunt grave / Deja în județul Galați avem 3.500 de persoane evacuate. Vreo 260 au refuzat evacuarea și fac asta pe propria răspundere (VIDEO)
22:07 - Ministrul Mircea Fechet: Debitul Dunării nu are o creștere care să ne surprindă / Galațiul rămâne sub cod roșu / Am mers mai bine de 1000 de km să mă asigur că autoritățile sunt pregătite (VIDEO)
21:45 - Cum răspunde ANM criticilor că a exagerat cu avertismentele privind furtuna. Georgescu: S-a ținut cont de toate fenomenele meteo. Maximele termice vor în unele zone cu 15 grade mai scăzute (VIDEO)
21:08 - George Simion spune că Becali ar putea fi printre candidaţii AUR: Îl iau pentru că aduce voturi. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici
20:45 - Probleme în traficul din București din cauza furtunii: Mijloace de transport, blocate la Podul Grozăveşti (VIDEO)
20:18 - Extrema dreaptă a câștigat alegerile parlamentare din Austria, arată primele estimări. Cancelarul Karl Nehammer și-a recunoscut înfrângerea
19:44 - Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie, un zâmbet industrial, cu patru viteze” / Secretul longevității sale și mesajul lui pentru români în prag de alegeri
19:32 - PSD organizează consultări cu sindicatele și patronatele pe tema programului de guvernare
19:06 - Trei cutremure, duminică, în România. Ultimul s-a produs în Brăila. Ce magnitudini au avut