Liviu Pop s-a lăudat că, în acest an, Educația va avea bugetul ”cel mai mare din ultimii 27 de ani”. Va fi atât de mare, încât fiecare preșcolar și elev din România va avea în plus fabuloasa sumă de… 25 de lei!
Și pentru că Pop a devenit ținta ironiilor și după ce a susținut că educația în România este gratuită deoarece copilul nu plătește nimic, ci statul și părinții, specialiștii afirmă că, și în acest an, părinții vor fi nevoiți să plătească fondul clasei.
Concret, suma anuală alocată pentru elev va creşte de la 330 la 355 de lei, informează Adevărul. Și, folosind o expresie ”academică”, specialiștii în Educație au catalogat această majorare ca fiind ”un fâs”.
”Nu avem nimic împotriva creşterii salariilor profesori. Dimpotrivă, ni se pare necesar ca dascălii să primească venituri pe măsura muncii lor. Totuşi, să nu uităm că principalii beneficiari ai sistemului ar trebui să fie elevii. În aceste condiţii, mi se pare absurd ca părinţii elevilor să fie iarăşi puşi în situaţia umilitoare de a scoate bani din buzunar pentru a achiziţionarea de markere, cretă, topuri de hârtie sau alte materiale necesare la clasă“, a declarat Ioana Băltăreţu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Nici reprezentanții părinților nu sunt tocmai entuziasmați de perspectivele sistemului de înățământ.
”Asta nu se poate numi creştere. Este un mare fâs. I-am reproşat domnului ministru această chestiune, cel care a tot declarat în ultimii trei că bugetul din educaţie din 2018 va fi cel mai mare din ultimii 27 de ani. Este cel mai mare într-adevăr, însă doar pe hârtie“, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor (FNAP), Iulian Cristache, citat de Adevărul.
Alocarea pentru Învăţământ în acest an reprezintă 2,98% din PIB, cu 0,12% mai mult decât în 2017. În 2016, media europeană a procentului din PIB alocat Educaţiei a fost de 4,9%, conform unui raport publicat recent de Comisia Europeană.