Eveniment - 17 nov, 10:43
Un vatman, în vârstă de 43 de ani, al Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iași a fost găsit spânzurat, marți seară, într-un vagon de tramvai garat în depoul regiei, relatează Mediafax.
Potrivit sursei citate, bărbatul era divorțat și avea datorii.
Bărbatul s-a spânzurat de o bară metalică de susținere dintr-un vagon al unui tramvai garat în depou.
“A fost găsit spânzurat într-un vagon aflat în depou. Avea multe credite, știu că era și divorțat, probabil astea ar fi motivele pentru care a recurs la un astfel de gest”, a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iași.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.