Tudose, lovitură pentru Casa Regală: Guvernul a dat aviz NEGATIV (surse)

Tudose, lovitură pentru Casa Regală: Guvernul a dat aviz NEGATIV (surse)

Premierul Mihai Tudose dă o lovitură dură Casei Regale. Guvernul a decis, miercuri, să dea un aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale, au declarat, pentru agerpres, surse guvernamentale.

Poziția lui Tudose nu surprinde. Acesta a mai declarat și în alte rânduri că nu este de acord cu propunerea PSD-ALDE, subliniind că Palatul Elisabeta a fost dat în folosinţă regelui Mihai în calitate de fost şef al statului, nu şi urmaşilor acestuia.

"Tot respectul pentru regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru ce a fost până la moarte. El a fost şef de stat. De aici până la a da drepturi urmaşilor unui şef de stat… Iertaţi-mă, dar mai avem foşti şefi de stat care au urmaşi în viaţă. (…) Noi nu suntem monarhie. România, constituţional, este o republică. Noi am recunoscut anumite merite fostului şef de stat regele Mihai. Să mă apuc acum să recunosc că există nu ştiu ce coroană pe aici… Iertaţi-mă, dar nu prea îmi vine, că nu am nici temei legal. Casa Regală este o fundaţie. Domniile lor doresc ca această fundaţie să capete statutul de fundaţie de interes naţional. Cu asta sunt de acord. Şi Camera de Comerţ şi Industrie a României este o fundaţie, tot un ONG de interes naţional", a precizat premierul. (Vezi AICI mai multe detalii)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`