Propunere incredibilă a unui deputat PSD: Dacă aceasta era lege USR, PMP, ALDE sau UDMR nu intrau în 2016 în Parlament

Propunere incredibilă a unui deputat PSD: Dacă aceasta era lege USR, PMP, ALDE sau UDMR nu intrau în 2016 în Parlament

În contextul actual al scandalului iscat de decizia partidelor maghiare (UDMR, PPMT şi PCM) de a semna o rezoluţie privind autonomia Ţinutului Secuiesc, deputatul Răzvan Rotaru vine cu o propunerea menită a fi împotriva UDMR, şi anume schimbarea legii electorale în așa fel încât un partid să fie obligat să treacă pragul electoral de 5% în toate județele țării, nu doar în anumite zone.

O astfel de modificare conduce cu siguranţă la eliminarea UDMR din Parlament, fiind cunoscut faptul că partidul etnic maghiar îşi adună voturile din Ardeal. În plus, acest proiect legislativ ar lovi în toate partidele în afară de PSD şi PNL. Atât aliatul ALDE, cât şi USR sau PMP au avut în alegerile din decembrie 2016 unul sau mai multe judeţe în care nu au depăşit cota de 5%.

Răzvan Rotaru a transmis și o scrisoare către președintele Klaus Iohannis, în care îi solicită organizarea unui referendum național.

„Sunteţi de acord cu eliminarea pragului electoral de 5% la nivel naţional pentru accesul fiecărui partid politic în Parlamentul României şi introducerea pragului electoral de 5% pentru fiecare partid politic în fiecare judeţ din ţară pentru accesul în Parlamentul României?”, este întrebarea cu care deputatul vrea să cheme lumea la referendum, scrie stiripesurse.ro.

”Le voi propune colegilor de la toate partidele, atunci când începe sesiunea parlamentară la 1 februarie, să actualizăm legea electorală prin introducerea pragului electoral pentru fiecare partid în fiecare judeţ din ţară, astfel încât să avem o reprezentare cât mai fidelă a tuturor cetăţenilor în Parlamentul României. Cred că se impune să eliminăm o regionalizare a votului în care un partid regional care obţine un număr mic de mandate, dar depăşeşte pragul stabilit la nivel naţional, ajunge să decidă majoritatea parlamentară necesară formării guvernului. În aceste condiţii, partidul regional ajunge în poziţia de a impune anumite decizii politice contrare interesului general existent la nivel naţional. Cred că niciun cetăţean român nu îşi mai doreşte această situaţie”, şi-a motivat deputatul Răzvan Rotaru iniţiativa.

Deputatul a afirmat că este de acord cu punctul de vedere exprimat de preşedintele PSD, care a declarat că autonomia teritorială pentru Ţinutul Secuiesc este un lucru neconstituţional şi de neacceptat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`