Cât ne costă un parlamentar: Bugetul pentru aleşi a fost dublat, deşi mulţi au activitate zero

Cât ne costă un parlamentar: Bugetul pentru aleşi a fost dublat, deşi mulţi au activitate zero

Mai bine de 60 de aleși nu s-au remarcat în plenul Parlamentului decât la depunerea jurământului sau când şi-au anunțat prezența la lucrările din plen. Dar în schimb în anul care a trecut, şi-au mărit indemnizațiile, şi-au dublat sumele forfetare, iar fondul pentru pensiile speciale a fost triplat.

La Camera Deputaţilor, bugetul a urcat de la 200 la 405 milioane de lei pentru anul acesta. Acest lucru se datorează creşterii indemnizaţiile la peste 300 de milioane per total. Și fondul pentru pensii speciale a crescut de peste trei ori și a ajuns la 28 milioane de lei, arată TVR.

Cu toate aceste bonusuri activitatea parlamentarii nu a crescut. Proiecte de lege nu au trecut de comisii, având termenele de adoptare deja depășite. Alte 345 au fost fie clasate, fie respinse sau retrase de inițiatori, 29 au fost trimise spre reexaminare de către președinte, iar alte 31 de legi se află încă sub lupa judecătorilor CCR.

Mai mult, din 464 de parlamentari, 151 au ales tăcerea la lucrările de plen de anul trecut, având intervenții ce pot fi numărate pe degetele de la o singură mână. 62 dintre aceștia au luat cuvântul doar la depunerea jurământului și pentru a rosti uneori „prezent” când s-a făcut apelul nominal.

Printre ei se remarcă deputații Andreea Cosma, Alexandra Bogaciu, Liviu Pleșoianu, cu doar câteva luări de cuvânt, dar și iluștrii necunoscuți Theodora Șotca, Matei Suciu George Vișan sau Adrian Benea, foști și actuali miniștri precum Ionuț Vulpescu, Gabriel Petrea și Toma Petcu. Ca și în legislatura trecută, campion se detașează deputatul PSD Nicu Bănicioiu, doar cu jurământul depus la preluarea noului mandat și zero proiecte inițiate sau semnate.

În acest clasament se regăsesc și o serie de parlamentari UDMR, în frunte cu liderul Kelemen Hunor. La polul opus, parlamentarii Opoziției sunt cei mai vocali. Printre tăcuții Parlamentului îi mai aflăm pe Victor Ponta și Sorin Cîmpeanu, Adrian Mocanu de la PMP, dar și pe liberalii George Ionescu și Ionel Popa.

Pentru o astfel de prestație, un simplu parlamentar este remunerat cu o indemnizație de 13.000 de lei brut, o sumă forfetară de 20.000 de lei, diurne, decontări pentru cazare și transport. În total, un senator sau deputat ne costă aproape 40.000 de lei lunar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație