BĂTAIA, ruptă din rai?? Doi COPII sunt ABUZAȚI în fiecare oră în România

BĂTAIA, ruptă din rai?? Doi COPII sunt ABUZAȚI în fiecare oră în România

Statistici sumbre pentru România. Doi copii sunt abuzaţi în fiecare oră.

Cifrele ar putea fi însă mult mai grave, pentru că nu toate cazurile sunt înregistrate. Din nefericire, foarte mulţi părinţi nu consideră că bătaia este ruptă din rai și o palmă dată copilului înseamnă violenţă. Victimele acestui gen de educaţie riscă să ajungă la maturitate cu probleme grave şi e foarte probabil să devină, la rândul lor, agresori.

Marius Rusu de la organizația „Salvaţi Copiii” afirmă: „63% dintre copii afirmă că au fost loviţi cel puţin o dată de către părinţii lor şi aici intervine un fenomen foarte interesant pentru că doar 38 la sută dintre părinţi recunosc că şi-au lovit copiii. Fenomenul este băgat sub preş, sub această tradiţie, sub această percepţie că bătaia este o metodă care funcţionează”, potrivit Digi24.

Daniela Buzducea, director ONG observă: „90 la sută dintre părinţi consideră violenţa asupra copilului numai acea formă disciplinară fizică, care lasă urme. Tot 90 la sută dintre părinţi consideră că o palmă dată copilului nu reprezintă violenţă”.

În 2016 au fost raportate peste 14.000 de abuzuri asupra copiilor, cu 1.000 mai multe decât în 2015. În fiecare an, numărul creşte cu 7 la sută, ajungându-se în 2017 la peste 15.000 de abuzuri semnalate.

În 2017, poliţiştii au deschis 500 de dosare penale pentru rele tratamente aplicate copiilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)