DNA – Fost director la Apele Române, trimis în judecată de procurori

DNA - Fost director la Apele Române, trimis în judecată de procurori

Vasile Ofimiaş, la data faptelor director al Departamentului Dezvoltare, Investiţii şi Achiziţii din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române", a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi spălare de bani, informează joi DNA, potrivit stiripesurse.

În perioada 2009-2011, inculpatul Ofimiaș Vasile, în calitate de director al Departamentului Dezvoltare, Investiţii şi Achiziţii din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, în mod repetat, a primit de la doi oameni de afaceri, printre care și inculpatul Popa Eugen Laurean, următoarele:

– suma totală de 6.450.888 lei, prin intermediul societăţii paravan S.C. River Shore S.R.L.,

– un autoturism marca Volvo (în valoare de 43.999 euro),

– un teren în suprafaţă de 8.800 mp. situat în localitatea Budureasa, jud. Bihor, în valoare de 82.000 lei,

– suma de 2.361.314 lei, prin intermediul aceleiași societăţi comerciale.

Foloasele respective au fost primite de inculpatul Ofimiaș Vasile pentru ca, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu:

– să susţină în cadrul comisiei tehnico-economice reactualizarea devizului general pentru obiectivul de investiţii „Acumulare pe râul Mara la Runcu”, județul Maramureș.

– să-l informeze pe inculpatul Popa Eugen Laurean despre nivelul alocărilor financiare şi stadiul în care se află acestea, precum şi să sprijine societatea comercială reprezentată de acesta în obţinerea de contracte de execuţie lucrări, prin încredinţare directă, în contextul eforturilor de înlăturare a efectelor inundaţiilor din anul 2010,

– să supravegheze, să urgenteze şi să avizeze întocmirea documentaţiilor necesare fundamentării proiectului unei hotărâri de guvern, prin care să se aprobe alocarea sumelor de bani necesare finanţării lucrărilor de consolidare şi reprofilare a râului Timiş în anul 2010,

– să-l informeze pe reprezentantul unei societăţi comerciale despre nivelul alocărilor financiare şi stadiul în care se află acestea.

Pentru a disimula adevărata proveniență a sumei de 8.812.202,56 lei remisă cu titlu de mită, S.C. River Shore S.R.L. a emis 12 facturi fiscale care au fost achitate inculpatului Ofimiaș Vasile de oamenii de afaceri, pretinșii beneficiari ai “serviciilor”.

În același context, în perioada 06.06.2011 – 19.12.2014, inculpatul Ofimiaș Vasile a dispus utilizarea sumei totale de 4.153.996,90 lei și 62.000 euro, pentru achiziționarea de case, terenuri, autovehicule și alte bunuri, cunoscând că sumele de bani provin din săvârșirea unor infracțiuni, în scopul ascunderii originii lor ilicite, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)