Externe
China șochează din nou. De această dată, cu cel mai mare avion amfibiu aflat în producţie în întreaga lume.
Aeronava AG600. inaugurată de curând, are o amplitudine a aripilor de aproape 40 de metri şi poate transporta 50 de persoane. Avantajul este că poate ateriza și pe uscat și pe apă. Avionul poate fi folosit în misiuni de salvare marină şi în lupta împotriva incendiilor de vegetaţie, însă are şi aplicaţii militare, informeazăRador.
Cel mai mare avion amfibiu din lume la primul său zbor
#DIRECT_ONE_aqp7e3#
Aeronava are o autonomie de zbor de 12 ore, astfel că avionul poate călători şi în teritoriile disputate din Marea Chinei de Sud.