Noi probleme pentru Dragnea: Șefii Tel Drum au fost trimiși în judecată 

Noi probleme pentru Dragnea: Șefii Tel Drum au fost trimiși în judecată 

Procurorii DNA au anunțat miercuri trimiterea în judecată a companiei Tel Drum și a reprezentanților săi Petre Pitiș și Mircea Vișan pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

Concret, compania este acuzată că a folosit acte false pentru cumpărarea unui utilaj.

În același dosar a fost trimisă în judecată și firma S.C. WFA IMPEX SRL, reprezentantul acesteia, Ion Florian și Florea Neda, reprezentant al Tel Drum.

Redăm, mai jos, comunicatul integral al DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 828/VIII/3 din 18 august 2017 și nr 1154/VIII/3 din 11 decembrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:
– S.C. TEL DRUM SA, persoana juridică
– PITIȘ PETRE și VIȘAN MIRCEA, reprezentanți ai S.C. TEL DRUM SA,
fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave
– S.C. WFA IMPEX SRL, persoana juridică
– ION FLORIAN, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL,
– NEDA FLOREA, reprezentant al S.C. TEL DRUM SA,
fiecare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În anul 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercială TEL DRUM SA în cadrul programului „Creșterea Competitivității Economice”, finanțat din fonduri europene. În cadrul proiectului, TEL DRUM SA urma să achiziționeze o „stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC TEL DRUM SA”.

Proiectul trebuia implementat până la data de 31 decembrie 2015.

La data de 2 septembrie 2015, Tel Drum SA a publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro anunțul de achiziție de bunuri (stația mobilă), iar în urma derulării etapelor din procedura de atribuire a contractului de furnizare bunuri a fost declarată câștigătoare firma WFA Impex SRL.

După depunerea cererii de rambursare în luna februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a primit în cadrul proiectului, suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei provenind din fonduri europene.

În rechizitoriu se arată că, în cadrul proiectului finanțat din bani europeni, reprezentanții Tel Drum SA, inculpații Vișan Mircea, Petre Pitiș și Neda Florea și reprezentantul WFA Impex SRL, inculpatul Ion Florian, au încălcat, pe de-o parte, regulile privind derularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare și, pe de altă parte, au întocmit documente care atestau fapte și împrejurări nereale (documente utilizate ulterior în obținerea fondurilor nerambursabile) în sensul că:
– au simulat procedura de atribuire, reprezentanții Tel Drum SA fiind în realitate cei care au negociat prețul și condițiile achiziției utilajului de la firma furnizoare, în timp ce WFA Impex SRL a fost doar un interpus scriptic în procedură; această societate nu avea nici experiența și nici capacitatea de a furniza utilajul în mod independent
– au dat firmei WFA Impex SRL informațiile privind derularea proiectului, condițiile de participare și documentația tehnică înainte de publicarea anunțului de cerere de oferte, prin aceasta eliminând caracterul concurențial al procedurii de atribuire
– au întocmit și au depus declarații privind lipsa conflictului de interese între reprezentanții beneficiarului și ofertant deși WFA Impex SRL era într-o situație de afiliere cu Tel Drum SA iar între Petre Pitiș, Neda Florea și Ion Florian era atât o relație profesională cât și una personală, WFA Impex SRL funcționând ca o societate satelit pentru Tel Drum SA
– au mărit în mod nejustificat valoarea devizului general depus de WFA Impex SRL, Tel Drum SA fiind de acord să achite suma de 200.000 lei fără TVA pentru amenajarea terenului deși terenul era deja amenajat și cimentat, suma de 560.000 lei pentru montaj asistență pentru montaj (desi acesta se făcea sub îndrumarea furnizorului principal și cu muncitorii de la Tel Drum SA) și suma de 871.840 lei pentru cheltuieli diverse și neprevăzute
– au întocmit procesele verbale cu privire la derularea procedurii de atribuire și nota justificativă de atribuire cunoscând că procesul de atribuire este simulat și că în cauză există un conflict de interese care ar fi dus la eliminarea ofertantului WFA Impex SRL din procedura de achiziție; procesele verbale respective au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare
– au întocmit procesele verbale de predare-primire, recepție și punere în funcțiune, consemnând aspect nereale în cuprinsul acestora, deși la momentul întocmirii documentelor utilajul nu era complet montat și nici nu era pus în funcțiune; procesele verbale au fost utilizate ca documente justificative pentru cererea de rambursare
– au întocmit, semnat și depus cererea de rambursare din data de 9 februarie 2016 în care este precizată, în mod nereal, perioada 15.09.2015-31.12.2015 ca perioadă de referință pentru finalizarea proiectului și faptul că regulile privind ajutorul de stat, achizițiile publice, protecția mediului și egalității de șanse au fost respectate
– au întocmit raportul final al proiectului, pentru perioada de referință 23.12.2015-09.02.2016 în care se precizează, în mod nereal, că beneficiarul a realizat toate activitățile prevăzute a fi realizate prin proiect cu respectarea clauzelor prevăzute în contractul de finanțare și sunt menționate ca justificative procesele verbale de predare-primire și punere în funcțiune a stației

Documentele cu conținut nereal (cererea de rambursare, raportul final al proiectului, procesele verbale de predare-primire, de punere în funcțiune a stației mobile, de recepție, declarația privind lipsa conflictului de interese în cadrul procedurii de achiziție) au fost completate și semnate de reprezentantul legal al beneficiarului Pitiș Petre și de directorul de proiect Vișan Mircea și Ion Florian, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL.

Aceste documente cu conținut nereal au fost ulterior utilizate pentru acordarea sumei de 4.849.375 lei cu titlu de cheltuială eligibilă nerambursabilă (din fonduri europene și din bugetul național), sumă obținută pe nedrept de Tel Drum SA.

Practic, procedura prin care TEL DRUM SA a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice a fost una simulată. Ofertantul câștigător – firma WFA IMPEX SRL- este o firmă care are o relație de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind interpusă între furnizorul utilajului și beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial prețul de achiziție a utilajului și, pe cale de consecință, de a majora suma nerambursabilă obținută de TEL DRUM SA

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de cu suma de 4.849.375 lei reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă.

În vederea recuperării sumei de bani obținute în mod injust, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților persoane fizice Ion Florian, Pitiș Petre, Neda Florea, Vișan Mircea până la concurența sumei reprezentând valoarea fondurilor europene obținute injust.

De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților persoane juridice TEL DRUM SA și WFA IMPEX SRL, până la concurența sumei reprezentând valoarea fondurilor europene obținute injust.

Dosarul are la bază o sesizare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor înregistrată la data de 16 mai 2017.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`