Fosta șefă a AEP, acuzații grave de corupție: Ana Maria Pătru, trimisă în judecată pentru o șpagă de un milion de euro 

Fosta șefă a AEP, acuzații grave de corupție: Ana Maria Pătru, trimisă în judecată pentru o șpagă de un milion de euro 

Fosta șefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost trimisă în judecată în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani, potrivit unui comunicat al DNA.

Procurorii anticorupție au trimis dosarul spre judecare la Tribunalul București, cu propunerea de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar și măsurile asigurărorii.

Redăm, mai jos, comunicatul integral al DNA:

”În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 920/VIII/3 din 27 septembrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei

PĂTRU ANA-MARIA, la data faptelor președinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale),
– spălare a banilor

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie-mai 2013, inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentantul unei firme de software suma de 1 milion de euro, iar la sfârșitul lunii iulie 2013 a pretins de la aceeași persoană două ceasuri de lux (un ceas de damă în valoare de 49.700 lei și un ceas bărbătesc în valoare de 58.500 lei), lăsând să se creadă că are influență asupra directorului unei instituții publice cu atribuții de control și a promis că-l va determina să soluționeze în mod favorabil o investigație care privea firma de software.

În scopul anterior menționat, inculpata a primit reprezentantul firmei de software:

– în perioada iulie 2013 – martie 2014, suma totală de 600.000 euro (în cursul lunii iulie 2013 suma de 400.000 euro, sumă remisă și primită într-o servietă marca Montblanc împreună cu un instrument de scris aceeași marcă; la sfârșitul lunii noiembrie 2013 suma de 100.000 euro și în cursul lunii martie 2014 suma de 100.000 euro).

– la data de 30 iulie 2013, două ceasuri de lux în valoare de 49.700 lei, respectiv de 58.500 lei.

În perioada 26 iulie 2013 – 02 noiembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 600.000 euro și beneficiarul real al acestei sume, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prin:

– achiziționarea, pe numele unei rude, a unui teren în suprafață de 1.000 m2 situat pe raza orașului Voluntari, județul Ilfov, în valoare de 130.000 euro,

– achiziționarea, pe numele unei alte rude, a unui apartament situat în municipiul Constanța, județul Constanța, cu suma de 80.000 euro (din care 75.000 euro au fost achitați, în numerar, cu titlu de avans, diferența de preț în sumă de 5.000 euro fiind achitată prin virament bancar),

– efectuarea unor investiții, în perioada 2014-2016, în sumă totală de 437.314,13 euro, constând în edificarea, pe terenul situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, menționat mai sus, a unui imobil – casă de locuit, (inclusiv dotarea și amenajarea acestuia) precum și dotarea și amenajarea apartamentului situat în mun. Constanța, amintit anterior.

La data de 05 decembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a formulat și înregistrat la Direcția Națională Anticorupție un denunț privind existența unei infracțiuni de trafic de influență, pretins comisă de directorul instituției publice la care am făcut referire mai sus, cunoscând că acesta este nereal.

Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru Ana Maria a recunoscut că denunțul – obiect al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reținută în sarcina sa, este mincinos.

Pentru infracțiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare – astfel cum a fost recunoscută de către inculpată, s-a dispus, în timpul urmăririi penale, disjungerea cercetărilor și formarea unui dosar separat.

În prezenta cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile achiziționate din banii obținuți ca urmare a infracțiunii de trafic de influență.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar și măsurile asigurărorii.

Menționăm că anterior, PĂTRU ANA-MARIA a mai fost trimisă în judecată într-un alt dosar, pentru fapte presupus a fi săvârșite în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) (detalii în comunicat nr. 1614/VIII/3 din 30 decembrie 2016).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)