O bătrână din Vaslui a fost bătută și jefuită de 40.000 de lei

O bătrână din Vaslui a fost bătută și jefuită de 40.000 de lei
Foto: Botosaneanul

O bătrână, în vârstă de 87 de ani, din municipiul Huși, județul Vaslui, a fost bătută și jefuită de 40.000 lei, autorii, doi bărbați, fiind de negăsit.

Cei doi au intrat în casa femeii pe un ochi de geam, după care au început să răscolească printre lucruri în căutarea banilor. Pentru că nu găseau nimic, bărbații au început să o bată pe bătrână pentru a spune unde și-a ascuns economiile, aceștia găsind banii ascunși într-un sac.

A doua zi dimineață, bătrâna a strigat după ajutor la un vecin, care a sunat la numărul de urgență 112.

”Polițiștii au găsit-o pe victimă în locuința sa, care nu era încălzită, fiind solicitată intervenția unei ambulanțe. La spital, medicii au stabilit că bătrâna are nevoie de una-două zile de îngrijiri medicale. În prezent, sunt desfășurate activități specifice pentru identificarea autorilor, fiind deschis dosar penal în acest caz pentru tâlhărie calificată”, a declarat, marți, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce
21:11 - Județul care va primi tilul de Regiune Gastronomică a Europei din 2027. Ce preparate au cucerit jurații
21:08 - Bonusul de Crăciun. Vești bune pentru acești angajați din România. Câţi bani vor primi la final de an
21:07 - S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. De unde a fost cumpărat biletul norocos și cât a costat
20:55 - Radu Miruță (USR): Noi suntem foarte atenți să ne convingem dacă cu adevărat se dorește, în acest proiect de coaliție, să se schimbe modul în care s-au condus lucrurile în România (VIDEO)