La 28 de ani de la execuţia soţilor Ceauşescu încă ies la iveală noi date procesul în care au fost judecaţi cei doi şi despre Revoluţia din 1989.
Unul dintre detaliile deyvăluite de-a lungul timpului a fost legat de ce au găsit soldații în poșeta fostei prime doamne imediat după momentul execuţiei.
Colonelul în rezervă Adrian Eugen Cristea a povestit în cartea ”A fi sau a avea”, că în geanta Elenei Ceauşescu a fost găsită o iconiţă. Cu alte cuvinte, se pare că soţia fostului dictator credea în Dumnezeu, deși doctrina comunistă interzicea practicile religioase
”Pe la începutul anului 2005, la un post de televiziune, au fost redate câteva discuții dintre un personaj foarte controversat, care mai apare în presa cotidiană, dar și în opinia publică, și niște reporteri tineri, dornici să afle cât mai multe adevăruri. La un moment dat, o ziaristă îi pune o întrebare, din curiozitate și nu numai, dar cu importanță pentru privitori. Întrebarea era simplă și se dorea un răspuns pe cât mai complet: dacă își amintește ce s-a găsit în poșeta Elenei Ceaușescu, la Târgoviște, înainte de a fi împușcată? Omul nostru, cu calmul lui specific și o grimasă producătoare de vreun infarct, (…) a dat un răspuns scurt, milităresc”, a povestit colonelul care confirmă ulterior preyenţa iconiţei în poşeta Elenei Ceauşescu.
”Existența ei nu a fost și nu este vreun secret de stat sau militar. Dar acest aspect, necunoscut de cei mulți până la răspunsul dat, deschide discuții. (…) De ce să nu admitem că, angajându-se în desfășurarea unei politici atee și având o situație materială deosebită, rezultată tocmai din susținerea unui regim, a preferat, ca atâția alții, acceptarea unei duplicități. Se mai știre că orice om care ajunge în situații deosebit de grele lasă la o parte orice ideologie și, atunci, face apel la credința în care s-a născut (…)”, explică Adrian Eugen Cristea.