Liviu Dragnea este reprezentat în ultimul dosar deschis de DNA o membră PNL.
Flavia Cristina Teodosiu a avut numeroase afaceri cu statul și a ocupat poziții bine retribuite în cadrul unor companii de stat, scria „Jurnalul național” în august 2016.
Foto:Aktual24
Teodosiu a fost administrator al Portului Constanţa și a câştigat într-un singur an peste 1,2 milioane de lei net.
Potrivit publicației citate, în 2013, aceasta semna un contract pe patru ani și cu Primăria Sectorului 1 din Capitală, pentru acordarea de servicii juridice.
“Cu un tarif de 266,3 lei/ora/avocat, polivalenta liberala a reușit perfomanța de a aduna, în ultimul an, 1.129.238,55 lei ca avocat titular coordonator al cabinetului ce-i poartă numele”, se arată într-un articol din 2 august 2016 publicat pe jurnalul.ro.
Teodosiu mai are și alte afaceri, obținând portretul unei femei de carieră foarte pricepută la afaceri.