Parlamentarii, afectaţi de vreme: Deputații din provincie nu lucrează. Ședința de plen, amânată din cauza ninsorilor

Parlamentarii, afectaţi de vreme: Deputații din provincie nu lucrează. Ședința de plen, amânată din cauza ninsorilor
Foto: libertatea.ro

Vremea rea i-a afectat şi pe parlamentari. Pentru că mulţi dintre demnitarii din teritoriu nu pot ajunge în Capitală din cauza vremii nefavorabile, s-a luat în considerare ideea de a absenta două zile din plen. Aleşii nu vor sta însă degeaba. Vor lucra în comisiile parlamentare, ei făcând studiu individual.

Cu toate că nu vin la muncă din cauza problemelor meteo, senatorii şi deputaţii îşi vor lua banii pe zilele în care vor sta acasă. Potrivit Libertatea, şefii Parlamentului, respectiv Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, şi Vasile Blaga, preşedintele Senatului, au anulat şedinţele de plen de astăzi şi de marţi, pe motiv că mulţi dintre cei din provincie nu pot ajunge în Capitală.

“Veneam la muncă dacă aveam cu ce să ajung la Bucureşti. Cred că aceste zile în care nu vom fi la Parlament ar trebui recuperate, întrucât sunt multe legi care aşteaptă să fie votate”, a declarat Alin Popoviciu, PDL-Timiș.

“Dacă avionul va decola voi fi la Parlament. Dacă nu, ca să fiu solidar cu ceilalţi bugetari care nu au liber, voi munci gratis la spital. Propun să nu luăm leafă pe zilele lipsă”, și-a motivat absența deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru.

Parlamentarii vor absenta motivat, dar nu vor sta degeaba. Vor lucra în comisiile parlamentare. Ei vor face studiu individual, operaţie pentru care nu trebuie să fie prezenţi la Casa Poporului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:52 - Valentin Tătaru (ING): În Suedia, prețul energiei este cam o treime din cât este în România. Cum poţi să concurezi cu acele companii?
14:50 - Gabriel Oprea (UMPMV), despre Monumentul Eroilor Militari din Parcul Tineretului: Pentru a realiza această idee, mi s-au cerut milioane de euro. Am realizat-o cu câteva sute de mii și am donat-o MApN
14:37 - Percheziţii ale Parchetului European la CNAIR, într-un dosar ce vizează lucrările la centura Zalău
14:31 - Stelian Ion: În spatele acestei mișcări a CCR se află voința lui Ciolacu pentru a răsturna rezultatul din turul 1. Avem un pericol extremist, pe de o parte, și, pe de cealaltă parte, avem acest pericol al mafiei securisto-politice (VIDEO)
14:26 - Prima reacție din partea lui Călin Georgescu, cu privire la decizia CCR de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale
14:22 - Ucraina nu va schimba vârsta de mobilizare militară: „Nu are sens când vedem că echipamentul anunţat anterior nu ajunge al timp”
14:07 - Vlad Pufu: Încă de anul trecut am atras atenția cu privire la amenințarea pe care o reprezintă așa-numiții troli. Trebuia ca actul normativ să fie mai aplicat
14:00 - Creştere alarmantă a vânzărilor de maşini second hand. Românii evită mașinile electrice noi
13:52 - Marcel Ciolacu nu este de acord cu interzicerea TikTok: „Eu m-am născut și am trăit pe timpul comunismului. Eu nu sunt de acord să se interzică nimic” (VIDEO)
13:45 - Care sunt prețurile la carburant astăzi, 28 noiembrie. Au rămas identice ca în ziua precedentă