Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, a declarat, duminică, de la sediul MAI, că s-a luat decizia dislocării unor ambulanțe speciale, având caracteristici militare, pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate.
„Împreună cu ISU am dislocat un număr de ambulanțe speciale, fiind mașini cu caracteristici militare, din județe care nu sunt sub incidența codului portocaliu către județe care sunt sub incidența codului portocaliu. Am trimis din Iași, Mureș și Dolj o parte din aceste mașini la Argeș, Călărași, Teleorma, Vrancea și Galați„, a spus Arafat.
Mihai Capră, secretarul de stat în MAI, a prezentat situația din țară și a informat că circa 138 de localități se aflau la orele 20 fără energie electrică, operatorii încercând să rezolve această problemă.
„În cursul zilei, MAI a avut în teren 3.154 de cadre, care au acționat acolo unde nevoile au impus acest lucru. Sunt probleme în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, la ora 20 aveam 138 de localități care nu erau alimentate cu energie electrică. Sunt în teren 107 echipe de la operatorii care acționează pe zonele respective„, a informat Capră.