Preşedintele comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, a oferit, vineri, precizări despre întrevederea cu judecătorul CCR Daniel Morar.
„Fotografia este de astăzi, din restaurantul Senatului. Am luat masa în restaurantul Senatului, iar la plecare, l-am văzut (pe Daniel Morar, n.r.) şi m-am oprit să-l salut. La nivel de 10 secunde, să saluţi o persoană pe care o cunoşti… Care e problema?”, a spus Florin Iordache pentru news.ro.
De asemenea, fost procuror șef DNA a precizat că întâlnirea a fost una “întâmplătoare”. (Detalii AICI)
Florin Iordache, principalul personaj din Parlament care distruge Justiția și statul de drept în România, a fost surprins în timp ce discuta, într-un restaurant, cu nimeni altul decât Daniel Morar, fost procuror șef DNA, ale cărui decizii, de când este judecător al Curții Constituționale, au devenit extrem de controversate. (Detalii AICI)