Senator PNL, condamnat la închisoare pentru că a produs un accident rutier în timp ce conducea beat (VIDEO)

Senator PNL, condamnat la închisoare pentru că a produs un accident rutier în timp ce conducea beat (VIDEO)

Senatorul PNL Marius Nicoară a fost condamant la un an de închisoare cu suspendare de către judecatorii Curţii Supreme. Asta după ce în noiembrie 2014 s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident în care o persoană a fost rănită. Decizia nu este însă definitivă.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentinţa în cazul senatorului PNL Marius Nicoară, judecat pentru că a condus un vehicul deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Liberalul a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare, iar instanța a stabilit și condițiile pe care acesta trebuie să le respecte cu sfinţenie în această perioadă.

De asemenea, senatorul este obligat să presteze timp de 60 de zile muncă în folosul comunităţii la Asociaţia Filantropică Medical Creştină Cluj Napoca sau la Primăria Municipiului Cluj Napoca şi trebuie sa plateaasca 4.500 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Senatorul PNL a fost trimis în judecată în 8 noiembrie 2016, după ce condusese un autoturism prin Cluj, deşi era băut, si a produs un accident rutier în urma căruia a rănit o persoană. Bărbatul a refuzat să depună plângere penala împotriva lui Nicoară.

În urma expertizei medico-legale s-a stabilit că Marius Nicoarăavea o alcoolemie de circa 1,65 la mie. Totuşi, senatorul declara atunci că a provocat accidentul din pricina vitezei.

Senator PNL, condamnat la închisoare pentru că a produs un accident rutier în timp ce conducea beat

#DIRECT_ONE_buc3ds#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:23 - Diana Stoica: Klaus Iohannis nu adună voturi nici pentru o asociație de proprietari în momentul de față. Un om ca el își dorește tot (VIDEO)
22:03 - De unde a luat naștere expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”? Această vorbă pune în dificultate mulți români
21:59 - Iulian Paraschiv, despre eventuala candidatură a lui Iohannis la parlamentare: Legile în România și în alte state cu sisteme democratice nu pot fi făcute în favoarea sau în defavoarea unei singure persoane (VIDEO)
21:36 - Adrian Cozma, despre Klaus Iohannis: Cred că e bine să revină în PNL. Președintele României, mai ales în primul mandat, a fost o locomotivă pentru PNL (VIDEO)
21:30 - Un român venit în vacanță în Franța a avut parte de un sfârșit tragic. Bărbatul a căzut de pe o stâncă în Coasta de Azur
21:27 - Doctorița din Suceava, care a luat mită de 280 de ori de la bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare. Câți ani va sta în pușcărie
21:17 - Ambasadorul României la ONU: Acțiunile Rusiei față de centralele nucleare civile ucrainene rămân profund îngrijorătoare. Acestea cresc gradul de risc al unui accident sau incident nuclear
21:16 - Ce sunt nevoiți să facă românii, urgent, dacă vor primi mesaje RO-Alert, că trebuie să evacueze locuințele în cazul unor viituri. Ce anume trebuie să conțină „bagajul de urgență”
21:02 - Care sunt cele două ingrediente secrete pe care bucătăresele din Maramureș le pun în murături? Trucul pentru murături delicioase
20:54 - ANM anunță „o vreme mai caldă decât în mod normal” în următoarele zile. Zonele în care sunt așteptate fenomene de instabilitate atmosferică (VIDEO)