Mai mulți parlamentari eleni susțin că Germania datorează Greciei 54 de miliarde de euro din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Mai mulți parlamentari eleni susțin că Germania datorează Greciei 54 de miliarde de euro din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Aproape o zecime din cei 300 de membri ai Parlamentului elen au cerut discutarea problemei unui împrumut luat de Germania în cel de-Al Doilea Război Mondial de la guvernul Greciei, ţară aflată atunci sub ocupaţie nazistă.

Potrivit parlamentarilor eleni, datoria ar ajunge la 54 miliarde de euro, fără dobânzi. Totodată, parlamentarii solicită şi acordarea unor compensații pentru victimele atrocităţilor comise de nazişti şi a valorilor furate, informează Athens News.

Membrii Parlamentului de la Atena cer discutarea acestei chestiune în prezenţa miniştrilor de Finanţe, de Extene, Apărării şi Justiţiei, dar şi a reprezentanţilor părţilor interesate. Ei doresc ca Parlamentul să adopte o poziţie clară asupra chestiunii, pe care o descriu ca „o problemă naţională crucială”.

Cei 28 de parlamentari care au înaintat solicitarea spun că Germania unificată datorează Greciei, ţară victorioasă în cel de-Al Doilea Război Mondial, circa 54 miliarde de euro fără dobândă și spun că Grecia este victima unei nedreptăţi, întrucât este singura ţară victorioasă căreia Germania nu i-a plătit reparaţii legate de război.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:51 - Guran (PNL), despre legea care-l ajută pe Iohannis să candideze la Senat: „Dacă unei singure persoane i se încalcă un drept, trebuie dată o lege și pentru o singură persoană” (VIDEO)
17:37 - Un polițist din Cluj a fost prins beat la volan. Bărbatul a intrat cu mașina într-un șanț și a refuzat drugtest
17:31 - Laurențiu Gîdei: Cu siguranță, din partea PSD nu se strâng și nu se vor strânge semnături pentru niciun altfel de candidat, exceptând candidații noștri (VIDEO)
17:25 - Victor Ponta redevine doctor: Curtea Supremă a anulat Ordinul Ministerului Educației prin care i s-a retras titlul. Decizia e definitivă
17:15 - Irinel Columbeanu s-a atașat de o colegă de la azil. Ion Cassian a dezvăluit cine este: „E vecina lui, fostă profesoară!”
17:10 - Ce a pățit o femeie într-un aeroport din Turcia. A rămas sechestrată: „Unii dintre gardieni m-au îngrozit!”
17:04 - De 25 de ani, revista Biz scrie istorie în presă și evenimentele de business
16:59 - Județul din România unde poți cumpăra în această lună o casă cu doar 4.000 de euro. Ce include proprietatea și unde se află mai exact
16:50 - Ligia Deca: Am dublat bugetul programului „Primul student în familie”. Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)