Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a fost convocat, marți, de urgență, de premierul Mihai Tudose.
Întânirea are loc după declanșarea scandalului imunoglobulinei, scrie stiripesurse.ro.
De asemenea, la ședință au fost convocați și şefii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, afirmă că în noaptea de duminică spre luni, au plecat către unităţile spitaliceşti din ţară 2.200 de flacoane de Pentaglobin, care să rezolve problema urgentă a lipsei de imunoglobulină. (Detalii AICI)
O femeie de 69 de ani a murit, sâmbătă, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia din cauza lipsei de imunoglobulină. Reprezentanții spitalului susțin că au trimis comanda de imunoglobulină în 20 octombrie, însă nu au primit nimic până în prezent
Imunoglobulina este o substanţă obţinută din plasma sanguină umană. Această plasmă, în urma prelucării, conţine anticorpi care protejează organismul împotriva bolilor.
Pacienţii cu afecţiunii autoimune sunt cei mai afectaţi de lipsa imunoglobulinei, de care ei sunt dependenţi şi îi ajută la imunitate. Prin natura bolii, aceşti pacienţi sunt foarte sensibili la orice, chiar şi la cea mai mică răceală.