Decizie scandaloasă a deputaților: Parlamentarii certați cu legea, iertați

Decizie scandaloasă a deputaților: Parlamentarii certați cu legea, iertați
Foto: ZF

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat luni o propunerea legislativă prin care parlamentarii acuzați de ANI de conflict de interese sunt iertați. Inițiatorul este nimeni altul decât Florin Iordache, autorul controversatei Ordonanțe 13 și șeful comisiei parlamentare speciale care dezbate Legile Justiției.

Deputaţii au votat un articol conform căruia încetează de drept toate interdicțiile aplicate parlamentarilor în temeiul art. 25, pe baza rapoartelor ANI care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 – 2013.

”Această decizie desființează, în fapt, mai multe rapoarte ale Agenției Naționale de Integritate. Practic, s-a adoptat un articol apt de “spălarea în masă” a unor deputați și senatori pentru care ANI a făcut rapoarte. Într-o astfel de situație se află și unii parlamentari actuali, cum ar fi Steluța Cătăniciu (ALDE). Textul încalcă flagrant MCV și interesele României”, a acuzat deputatul PNL Cătălin Predoiu, citat de Agerpres.

Conform unui amendament, persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor actuale sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`