Se anunță o Zi națională de foc. Politicieni în conflict la parade, proteste antiguvernamentale și contraproteste organizate de PSD. Așa că o zi de sarbatoare s-ar putea transforma în scena unui război politic. Protestatarii antiguvernamentali se mobilizează pe Facebook pentru ziua de 1 Decembrie, iar PSD își aduce simpatizanții cu autocarele în București.
În acest context, comunitatea Facebook "Corupția ucide" alături de grupurile civice care organizează de obicei protestele din Piața Victoriei fac apel către cei care vor participa la manifestațiile de vineri să se abțină de la provocări și gesturi care ar putea duce la tensiuni și violențe.
”Ceremoniile oficiale dedicate zilei de 1 Decembrie reprezintă evenimente în care cinstim simbolurile României și momentele ei istorice. Indiferent de părerea pe care o avem despre situația României din acest moment, credem că parada militară nu este locul și momentul în care să să ne manifestăm nemulțumirile și revolta. Facem apel la toți cei care vor participa acolo, inclusiv la cei aduși de partidele politice cu autobuzele, să trateze cu respectul cuvenit semnificația acestui eveniment și să se abțină de la orice provocări și gesturi care ar putea degenera în tensiuni sau violență. Noi, membrii grupurilor semnatare, asigurăm opinia publică de hotărârea noastră de a cinsti solemnitatea momentului. Amintim, de asemenea, că, de la ora 18:00, vom fi în Piața Victoriei, unde vom protesta împotriva celor care intenționează să scoată România în decorul lumii democratice prin legi abuzive.
Asociatia Civică ProFest
Corupția Ucide
Evoluție în Instituție
Geeks for Democracy
Grupul Civic #insist
Inițiativa România
Institutul de Politici Publice
România Vie
Rezistența”, se arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook Corupția ucide.