Judecătorii de la Înalta Curte se pronunță, miercuri, privind sechestrul impus de DNA pe averea lui Liviu Dragnea

Judecătorii de la Înalta Curte se pronunță, miercuri, privind sechestrul impus de DNA pe averea lui Liviu Dragnea
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Sechestrul asigurator pe întreaga avere a liderului PSD, Liviu Dragnea, ajunge miercuri pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceștia se vor pronunța privind contestația depusă de avocata lui Dragnea care cerere ridicarea măsurii dispuse de procurori în dosarul Tel Drum. Decizia acestora nu va fi definitivă putând fi contestată la aceași instanță la completul superior.

Avocata lui Liviu Dragnea, Maria Vasii, a susținut că nu se impune măsura sechestrului asigurator deoarece nicio instituție nu s-a constituit partea civilă în dosarul Tel Drum și astfel nu există nicio solicitare de recuperare a unui prejudiciu.

"Am contestat ordonanţa de instituire a măsurilor asiguratorii deoarece a fost emisă de procuror cu nerespectatrea unor forme esenţiale cerute de lege. De exemplu, măsura asiguratorie a fost justificată de către doamna procuror prin aceea ca să se indisponibilizeze bunuri necesare pentru acoperirea despăgubirilor, a prejudiciului. Noi nu avem nicio constituire de parte civilă, ca atare nimeni nu a revendicat până în prezent un prejudiciu. Procurorul nu are căderea să indisponibilizeze din oficiu în lipsa unei părţi civile care să revendice aceste despăgubiri", a declarat avocata Maria Vasii, conform Digi24.

DNA a anunţat săptămâna trecută că liderului PSD, Liviu Dragnea, i-a fost pus sechestru asigurător şi poprire pe toate bunurile, până la concurenţa sumei de peste 127,5 milioane de lei, în dosarul Tel Drum.

În acest al treilea dosar penal al lui Dragnea, procurorii îl acuză de de constituirea unui grup infracţional organizat, de două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. Aceste fapte ar fi fost comise în beneficiul companiei Tel Drum, ce i-ar aparține în realitate chiar liderului PSD, pe vremea când acesta ocupa funcția de președinte al CJ Teleorman.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)