Primăria Capitalei a aprobat desfășurarea unui târg de Crăciun în Piața Victoriei în perioada în care este posibil să aibă loc noi proteste 

Primăria Capitalei a aprobat desfășurarea unui târg de Crăciun în Piața Victoriei în perioada în care este posibil să aibă loc noi proteste 
Foto: bucurestifm.ro

Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui târg de Crăciun în Piața Victoriei, care va avea loc chiar în perioada în care este foarte posibil să fie organizate noi proteste, informează HotNews.

Este vorba despre al treilea târg care va fi deschis în București în perioada sărbătorilor, intitulat "Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă". Celelalte două târguri vor fi în Piața Unirii și Piața Universității.

Conform unui protocol semnat de Primăria Municipiului București, Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS și Centrul Cultural al municipiului București – ARCUB, în Piața Victoriei va fi organizat un târg de Crăciun, care se va desfășura propriu-zis în perioada 5-17 decembrie. Zona din fața Guvernului va fi însă ocupată mai mult timp, fiind nevoie de câteva zile pentru amenajarea, respectiv strângerea căsuțelor și a decorurilor.

"În perioada 02 decembrie 2017, începand cu orele 06.00 – 05 decembrie 2017, orele 07.00, va avea loc amenajarea zonei, constând în delimitarea alveolei centrale a pieței, mărginită de prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara, prelungirea str. Paris, prelungirea Bd. Aviatorilor și a Sos. Kiseleff. De asemenea, breteaua RATB care face legătura între Bd. Lascar Catargiu și Sos. Kiseleff va fi închisă traficului rutier pentru amplasarea tehnicii necesare desfașurării evenimentului (scena, corturi, containere). Scena în suprafață de 10×12 de metri va fi amplasată în alveola centrală cu spatele către Para Kiseleff, iar corturile și containerele vor fi amplasate stânga-dreapta față de aceasta. Totodată, în spațiul destinat evenimentului vor fi amplasate un număr de aproximativ 30 căsuțe. Dezafectarea se va face după încheierea evenimentului, începand cu data de 17 decembrie 2017, orele 22.00, până în data de 20 decembrie 2017, orele 22.00", se arata în protocolul de organizare al evenimentului, citat de HotNews.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`