Fiul cel mare al primarului orașului Deta, Bogdan Roman, arestat anul trecut în urma unui scandal produs într-un bar din localitate, sfidează din nou legea.
În noaptea de marți spre miercuri Bogdan Roman a intrat într-o altercație cu alți doi tineri, care ulterior au ajuns la spital. Unul dintre bărbații agresați are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale. În urma incidentului, bărbații au depus plângere la poliție.
“Unul dintre cei bătuți are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale, iar în acest sens a obținut un certificat medico-legal, iar ce de-al doilea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pe numele lui Bogdan Roman s-au întocmit două dosare penale-unul pentru vătămare corporală, iar cel de-al doilea pentru violențe”, a declarat comisarul șef al Poliției Timiș, Gheorghe Popescu, citat de Mediafax.
Bogdan și Călin Roman au fost eliberați din arest în luna noiembrie 2011, după ce Judecătoria Deta a decis cercetarea în stare de libertate a acestora.
De la sfârşitul lunii iulie, fraţii Roman şi ceilalţi trei prieteni ai lor au fost în stare de arest pentru ultraj contra unelor moravuri, vătămare corporală și port de armă albă în locurile publice, în urma unei altercații cu trei tineri din localitate, pe care i-au lovit cu cuțitul, aceștia ajungând la spital pentru îngrijiri medicale.
Bogdan Daniel Roman a fost cercetat de poliţişti în mai multe dosare penale pentru vătămare corporală, distrugere şi loviri şi alte violenţe, însă de fiecare dată victimele şi-au retras plângerea, astfel că s-au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale, au afirmat, duminică, oficialii Poliţiei Timiş.
Fratele acestuia, Călin Roman a fost, de asemenea, implicat în mai multe scandaluri. Ultimul dintre acestea a fost la sfârşitul anului 2010, când Călin Roman, care este şi membru PDL, l-a agresat pe un membru PSD, Ciprian Coteţ, într-un bar din localitatea Deta, victima având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale după ce, susţine aceasta, a fost lovită în cap cu un pistol.