Într-o singută zi, au fost aplicate 77 de sancţiuni pentru nereguli descoperite în trafic

Într-o singută zi, au fost aplicate 77 de sancţiuni pentru nereguli descoperite în trafic
Foto: Infoalert.ro

În urma filtrelor rutiere instituite marți, polițiștii ialomițeni au legitimat 122 de persoane.

De asemenea, aceștia au controlat aprovimativ 100 de autovehicule.

Polițiștii au aplicat 84 de sancţiuni contravenţionale pentru neregulie constatate, dintre care 77 au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Au mai fost date 5 sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, iar restul amenzilor fiind aplicate pentru alte abateri de la prevederile legale, potrivit adevarul.ro.

Valoarea totală a sancţiunilor este de aproape 27.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card