Starea de sănătate a poliţistului lovit cu o sticlă în cap este stabilă. Medicii: Unii au stat în comă 5 ani şi au supravieţuit

Starea de sănătate a poliţistului lovit cu o sticlă în cap este stabilă. Medicii: Unii au stat în comă 5 ani şi au supravieţuit
Foto: click.ro

Poliţistul Codruţ Oprea, care a intrat în comă după ce a fost lovit cu o sticlă în cap de către un interlop, într-un bar, şi care a fost transferat de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti la Spitalul Judeţean din Târgovişte, este în stare stabilă, dar vegetativă, potrivit medicilor.

„Starea lui este stabilă, continuă să fie o stare vegetativă, respiră singur spontan, este hrănit, este starea lui de câteva luni bune, noi nu facem decât să-i menţinem cât de cât o stare echilibrată, contează că este acasă, că părinţii lui sunt mult mai aproape de el şi sprijinul familiei contează. Din punctul meu de vedere, orice este posibil având în vedere că au fost oameni care şi cinci ani au stat în comă şi au supravieţuit” a spus directorul medical al Spitalului de Urgenţă din Târgovişte, dr. Carmen Marcu, citat de Mediafax.

Oprea a fost transferat săptămâna trecută de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, la iniţiativa părinţilor acestuia. Oprea va rămâne în spitalul din Târgovişte cât va fi nevoie.

Codruț Oprea a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar, în septembrie 2010, atacatorul fiind George Daniel Uţă, zis „Danezu”, care ar face parte din gruparea Ghenosu.

În urma incidentului, Codruţ Oprea a fost dus în comă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Nu s-a trezit din comă nici astăzi.

Uță a fost prins ulterior și condamnat la 12 ani de închisoare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)