Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat că în ultimii 27 de ani nu a mai văzut un partid care să meargă împotriva tuturor organismelor justiției cum se întâmplă acum cu coaliția PSD-ALDE, informează Digi24.
”Mă bucur să văd atâția oameni, sunt mulți, sunt mai mulți decât speram eu, nu sunt doar în București, sunt și în alte orașe ale țării, ceea ce închide acum opoziția la aceste legi ale justiție pe care le împing în continuare cu o obstinație cum n-am mai văzut în 27 de ani postrevoluționari, n-am mai văzut un asemenea partid care să meargă împotriva tuturor. Nimeni n-a venit să apere aceste legi. N-ați văzut niciodată o manifestație atât de mare care să-i sprijine pe ei. Toate organismele justiției din țară – DNA, CSM, DIICOT, ICCJ – s-au pronunțat împotriva acestui pachet de legi și acum avem și oamenii din stradă și lucrurile nu au ajuns în apropierea adoptării acestei legi. Cu acești oameniîn stradă se vede că PSD-ALDE sunt singuri împotriva tuturor. Oamenii sunt dispuși să-și ia din timpul lor liber pentru a încerca să oprească acest atac al PSD”, relatează jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul a mai spus că asistăm la consecința absenteismului de la vot: ”Dacă se ajunge la această coliziune între stradă și parlament, pașnică cum ar trebui să fie, avem consecința absenței de la vot de anul trecut. Avem acum absenteismul care s-a hotărât să vină la un soi de vot în stradă, împotriva unor idei nocive”.