Potrivit unui raport efectuat de Serviciul Meteorologic Britanic și Universitatea de Est din Anglia, citat de Daily Mail în următorii ani Pământul va traversa o perioadă mai rece, iar omenirea se va îndrepta spre o mică glaciațiune, o repetare a ciclului solar în care activitatea Soarelui scade semnificativ.
Studiul s-a bazat pe consultarea a 30.000 de măsurători din stații meteorologice diferite și arată că tendința de creștere a temperaturilor s-a încheiat în 1997.
Cercetătorii susțin că activitatea Soarelui este în scădere, ceea ce ar însemna că verile vor fi mai răcoroase, iarna va fi mai geroasă, iar culturile vor fi grav afectate.
În acest moment, Soarele este în ciclul al 24-lea, dar intrarea în cel de-al 25-lea va fi unul pe care îl vom simți cu toții, susțin specialiștii britanici.
Potrivit omului de știință Peter Stott, această schimbare nu trebuie să fie neglijată.
“Descoperirile noastre sugerează o reducere a activității solare până la niveluri neatinse de sute de ani”, a declarat Stott.
“Temperaturile ar putea ajunge la grade mai scăzute decât se înregistrează acum. O să ducem o muncă de convingere cu unii meteorologi, să le arătăm cât de important este Soarele”, a spus și cercetătorul Henrik Svensmark.
2012 este un an greu pentru Europa, continent care în ultimele zile se confruntă cu fenomene meteorologice extreme. Mai multe furtuni de zăpadă au blocat sistemele de transporturi și instituționale în mai multe țări, iar temperaturile extrem de scăzute au cauzat moartea a 50 de morți.
Și în România vremea este la fel de geroasă. Marți, la Întorsura Buzăului și Covasna au fost înregistrate -29 de grade Celsius, fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată în țară.