Scoția intervine de partea Cataloniei în scandalul privind independența

Scoția intervine de partea Cataloniei în scandalul privind independența

Un grup de parlamentari pro-independenţă din Scoţia a înaintat o moţiune în care îndeamnă la recunoaşterea internaţională a votului din parlamentul catalan pentru independenţă faţă de Spania, punând presiune pe liderul Scoţiei să aprobe acest demers, informează joi agenţia de presă Reuters, potrivitagerpres.ro.

Potrivit site-ului web al parlamentului scoţian, moţiunea îndeamnă 'comunitatea internaţională să recunoască votul parlamentului catalan pentru o Republică independentă Catalonia'.
Moţiunea a fost semnată de 21 dintre cei 63 de parlamentari ai Partidului Naţional Scoţian care conduce guvernul descentralizat al Scoţiei. Ea a fost semnată şi de un parlamentar din partea Verzilor scoţieni.

De asemenea, în textul moţiunii li se cere instituţiilor europene să ajute Catalonia într-o tranziţie paşnică spre un stat independent.

În urma declarării unilaterale a independenţei Cataloniei de către parlamentul de la Barcelona, executivul spaniol a suspendat autonomia acestei regiuni şi a preluat controlul direct asupra ei, urmând ca pe 21 decembrie să se desfăşoare alegeri parlamentare anticipate în Catalonia.

Premierul britanic, Theresa May, i-a dat asigurări omologului său spaniol, Mariano Rajoy, că Marea Britanie nu va recunoaşte declaraţia de independenţă a Cataloniei.

La rândul său, premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a lansat un apel autorităţilor spaniole, în discursul de încheiere a congresului Partidului Naţional Scoţian (SNP), să respecte "dreptul catalanilor de a-şi decide propriul viitor". În cursul acestui congres, partidul separatist scoţian a adoptat o moţiune sprijinind iniţiativa unilaterală în vederea independenţei Cataloniei şi cerând Madridului "să respecte votul masiv în favoarea" acestui demers.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`