Adrian Năstase: Consider condamnarea mea o încercare de credibilizare a DNA-ului. Este o decizie murdară

Adrian Năstase: Consider condamnarea mea o încercare de credibilizare a DNA-ului. Este o decizie murdară

Într-o declarație de presă după aflarea decizie ÎCCJ de a-l condamna la doi ani de închisoare, Adrian Năstase a declarat că este vorba de o decizie politică și că s-a profitat de faptul că Traian Băsescu nu este în țară pentru a fi anunțată.
”Este vorba de o decizie politică, o decizie murdară, care trebuia dată acum (…) Astăzi de dimineață au fost negocieri în continuare și de aceea s-a dat verdictul atât de târziu, într-un moment în care Traian Băsescu este plecat din țară și pentru a acoperi ceea ce este nemulțumirea publică pe care o cunoaștem cu toții” a precizat Adrian Năstase.

”O consider o încercare de credibilizare a DNA-ului” a menționat Năstase, considerând că achitarea lui ar fi atras după sine demisia actualei conduceri a respectivei instituții.

”Achitarea mea a creat o foarte mare problemă pentru DNA în condițiile în care se încheie mandatul lui Daniel Morar. Achitarea mea în acest al doilea dosar ar fi fost devastatoare” a spus fostul premier.

Năstase a menționat că în mod sigur va face recurs.

Adrian Năstase a fost condamnat luni la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”, în care fostul premier este acuzat de corupție. De asemenea, fostului premier i-au fost interzise și unele drepturi pentru o perioadă de doi ani.

Adrian Năstase, declarații de presă după condamnare

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_15296').select();" id="embed_text_15296" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`