Mai aproape de ȘEFUL! Papa Francisc a vorbit cu astronauții de pe Stația Spațială Internațională (FOTO)

Mai aproape de ȘEFUL! Papa Francisc a vorbit cu astronauții de pe Stația Spațială Internațională (FOTO)

Suveranul pontif continuă seria gesturilor ieșite din comun. Papa Francisc s-a aflat, joi, timp de 20 de minute, în legătură directă cu cei șase astronauți aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), informeazăAgerpres.

Suveranul Pontif a profitat de această ocazie pentru a-i întreba pe cei șase astronauți aflați în prezent pe ISS, trei americani, doi ruși și un italian, printre altele, care cred că este "locul omului în Univers'' după ce au petrecut un timp în spațiu.

Convorbirea a fost transmisă în direct de NASA și Vatican.

Papa Francisc a devenit astfel al doilea papă din istorie care dialoghează cu astronauții aflați pe orbita Pământului.

Papa Francisc este un susținător al activității Academiei Pontificale de Științe, care reunește cercetători din lumea întreagă pentru schimburi de opinii cu privire la subiecte precum schimbările climatice.

ISSorbitează în jurul Pământului la o distanță de aproximativ 350 dekilometri.

Și fostul papă Benedict al XVI-lea a purtat o conversație în direct cu astronauții de pe ISS, în 2011.

Unul dintre astronauții prezenți la acel moment la bordul ISS, Paolo Nespoli, s-a aflat și joi în direct cu papa Francisc.

Probabil că papa nu i-a întrebat pe astonauții de pe ISS dacă l-au văzut cumva pe Șeful său pe acolo.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)