Discuții aprinse în lumea fotbalului. Hagi l-a detronat pe Dobrin cu ajutorul lui Mălăele.
Cu o zi înainte de împlinirea a 10 ani de la moartea lui Nicolae Dobrin, cel mai mare fotbalist dat de Pitești și unul dintre cei mai importanți jucători români din toate timpurile, Gică Hagi i-a făcut debutul la lotul principal juniorului Roberto Mălăele, nepotului marelui actor Horațiu Mălăele. Astfel, mijlocașul Viitorului, 14 ani și 7 luni, devine cel mai tânăr jucător care evoluează la un meci oficial, depășind recordul lui Dobrin, scrie GSP.
"Gest urât din partea omului Hagi, ieri a fost detronat Nicolae Dobrin, jucătorul care deținea recordul pentru cel mai tânăr debutant din istoria României, la numai 14 ani și 10 luni, dar în minutul 66, Hagi l-a introdus pe Roberto Mălăele, nepotul lui Horațiu Mălăele (14 ani și 6 luni), jucător care, dacă nu ma înșel, nu a prins niciodată lotul Viitorului în campionat, lotul, nu minute de joc și nu cred că este un alt Moukoko sau Dembele (Celtic)…
De ce nu a mai fost convocat Mutu? Putea lejer să mai dea 4-5 goluri, dar ar fi depășit recordul lui Hagi, nu??? Cred că este o regulă nescrisă, dacă nu este indispensabil jucătorul, dacă nu este neapărat necesar, lăsăm Cezarului ce este al Cezarului", scrie Ștefan Crăciunescu, cel care plănuia să candideze la președinția FRF în 2018 pe Facebook.
Fault în lumea de dincolo: Hagi îl detronează pe Dobrin cu ajutorul lui Mălăele