UPDATE:Vlad Hosu, avocatul lui Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, trimis și el în judecată în dosarul Colectiv alături de Alin Anastasescu, a declarat că acesta din urmă se află în țară.
“Alin Anastasescu a fost prezent în sală ieri, a fost filmat de televiziunile prezente la termen, deci nu e nici un fel de dubiu în legătură cu prezența sa în țară. (…) Alin Anastasescu a fost prezent ieri la termen, fiind obligat să se prezinte. Neprezentarea lui ar fi condus în mod obligatoriu la arestarea sa, fiind sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar. Pe lângă faptul că e obligat să se prezinte la termene, se prezintă o dată pe săptămână la poliție. Nu are voie să părăsească țara fără încuviințarea prealabila a instanței”, a declarat avocatul pentru HotNews.ro.
La aproape doi ani de la tragedia din Colectiv, apare o informație uluitoare despre unul dintre patronii clubului. Cotidianul britanic The Sun scrie că George Alin Anastasescu ar fi fugit din Romania și se ascunde în Marea Britanie, într-un loc secret.
Anastasescu este trimis în judecată în dosarul privind incendiul din Colectiv, unde au murit 64 de oameni în 30 octombrie 2015.
De altfel, jurnaliștii din Regatul Unit vorbesc despre un adevărat fenomen, prin care judecătorii români le permit persoanelor care sunt urmărite penal sau chiarcondamnate să plece din țară. Ulterior, acestea profită de supra-aglomerarea din penitenciarele din România pentru a cere judectătorilor britanici să nu fie retrimiși în țară.
“Există numeroși infractori și suspecți care folosesc această portiță. Instanțele din România permit acest lucru. (…) Odată ce ce au primit permisiunea să zboare în Marea Britanie, ei știu că avocații nu vor mai permite ca ei să fie trimis înapoi”, a declarat o sursă judiciară pentru The Sun.
Presa britanică dă și exemplul unui trafican de țigări, Cătălin Cioancă, plecat, de asemenea, în Marea Britanie pentru a scăpa de o condamnare de 16 luni de închisoare pe care a primit-o în România. Încarcerea acestuia s-a amânat pentru ca el să poată participa la un târg al crescătorilor de porumbei din UK.
De asemenea, sunt amintite cazuri ale unor membri ai grupărilor infracționale care le spun judecătorilor români că au programate călătorii sau vacanțe în străinătate, după care își angajează avocați care susțin în Marea Britanie că aceștia nu pot fi extrădați pentru că celulele din România sunt prea mici.
Tribunalul București a amânat luni, pentru data de 20 noiembrie, judecarea în dosarul privind tragedia din clubul Colectiv, în care sunt inculpați patronii clubului și fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone.