Mii de membri ai Blocului Național Sindical protestează luni în fața prefecturilor din 29 de judeţe, dar şi în Piaţa Victoriei din Capitală. Oamenii sunt revoltați deoarece Guvernul PSD-ALDE nu a renunțat la transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
”Avem două obiective. În primul rând să determinăm Guvernul să stopeze acest transfer al contribuțiilor de la angajator la angajat. E soluția magică pe care au găsit-o ei, nu se mai regăsește nicăieri pe planeta Pământ. Niciun Guvern al unei țări democratice n-a facut așa ceva. Nu există un astfel de sistem. Iar cel de-al doilea obiectiv ține de modificarea legii negocierilor colective”, a declarat Dumitru Costin, liderul BNS, pentru Realitatea TV.
Sindicalistul a mai precizat că BNS va mai organiza cel puțin zece manifestații, la care vor participa cel puțin 60.000 de oameni.
Județele în care au loc protestele sunt: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
”În toate județele, inclusiv în cele în care nu a fost timp pentru organizarea acțiunilor de protest, reprezentanții filialelor județene BNS vor transmite Prefectului o solicitare de sprijin a demersului BNS pentru 2 teme de interes pentru mișcarea sindicală, respectiv: transferul contribuțiilor sociale integral în sarcina salariatului, de la 1 ianuarie 2018, și modificarea Legii 62/2011 privind dialogul social”, se arată într-un comunicat al BNS.