Procedurile pentru suspendarea temporară din funcție a președintelui moldovean, Igor Dodon, ar putea fi declanșate joi 

Procedurile pentru suspendarea temporară din funcție a președintelui moldovean, Igor Dodon, ar putea fi declanșate joi 

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a anunţat că în cursul zilei de joi ar putea fi declanşate procedurile pentru declararea interimatului funcţiei de şef al statului, informează HotNews.

Anunțul vine în contextul încare Curtea Constituțională de la Chișinău a decis că refuzul şefului statului de a-şi executa obligaţiile constituţionale constituie imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile şi justifică instituirea interimatului. În acest caz este vorba despre refuzul preşedintelui Igor Dodon de a-l numi pe Eugen Sturza în funcţia de ministru al Apărării.

„Este un subiect nou pentru noi. Nu a mai fost aşa ceva. Învăţăm şi noi, inclusiv din practica Curţii Constituţionale, dar legislaţia prevede care sunt procedurile clare. Ori Guvernul, ori Parlamentul va sesiza Curtea Constituţională în ceea ce ţine de constatarea interimatului şi a motivelor de interimat. În momentul în care Curtea Constituţională vine cu acest aviz, preşedintele Parlamentului urmează să semneze, în calitate de preşedinte interimar, decretul privind numire a ministrului Apărării şi să primească jurământul. Orice altă speculaţie, orice altă idee în privinţa suspendării preşedintelui Dodon, limitarea competenţelor sau blocajul activităţii lui sunt doar speculaţii şi doar interpretări”, a declarat Candu, precizând că cel mai probabil joi, 19 octombrie, vor fi declanşate procedurile care sunt prevăzute de legislaţie.

Igor Dodon a respins candidatura la ministerul Apărării a lui Eugen Sturza, propunerea coaliției de guvernare, şi l-a propus pe Victor Gaiciuc. Propunerea a fost respinsă de guvern, fiind înaintat tot Eugen Sturza, care nu a primit acceptul lui Dodon nici a doua oară.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`